O zi în care mi-am reamintit de Eminescu. Nu l-am uitat, nu s-ar putea, ci doar l-am înlocuit pentru o frântură de timp cu poezia și drama timpului prezent.
Dar Eminescu trăiește prin fiecare dintre noi. Istoria noastră este și istoria lui. Suferința lui este și suferința noastră.
Fără să vrem, fără să știm, zi de zi, respirăm prin Eminescu așa cum o floare respiră prin trupul pământului, așa cum o pasăre respiră prin nemărginirea cerului. Cuvintele lui sunt apă și foc, întuneric și lumină, răsărit și apus, dragoste și ură, strigăt și rugăciune. Toate la un loc.
Ca într-o poveste de dragoste neștiută, necitită, neșfârșită îi recităm versurile în gând și ne hrănim cu poeziile sale. Mereu și mereu… Pentru că Eminescu nu e doar scriitorul nepereche al culturii române, nu e doar soarele universului nostru literar, nu e doar cuvântul care despică adevărul de minciună. Eminescu este, înainte de toate, prima lecție de iubire și ultima lecție de dor.
Fără el, dulcea limbă română ar fi ca o mare fară pescăruși, ca un cer fără stele. Fără el am fi altfel.
De aceea, citiți-l pe Eminescu.
Poezia lui e unică.
Iubiți-l pe Eminescu.
E nemuritor…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu